Australienii anunță descoperirea unui tratament revoluționar pentru diabetici

Aprilie 19 16:21 2019 by sanatateabuzoiana.ro
Australienii anunță descoperirea unui tratament revoluționar pentru diabetici

Cercetătorii susțin că acesta ar reduce considerabil riscul apariției insuficienței renale și insuficienței cardiace, care se numără printre cele mai grave comlicații ale acestei boli.

Un test clinic de referinţă, efectuat de Institutul George pentru Sănătate Globală din Sydney, Australia, a relevat faptul că o substanţă medicamentoasă a redus cu 33% riscul de insuficienţă renală, cu 30% pe cel de insuficienţă cardiacă şi a diminuat cu 20% posibilitatea de apariţie a unor evenimente cardiovasculare în cazul pacienților cu diabet. Concepută inițial pentru scăderea nivelurilor de glucoză, substanţa activă Canagliflozină a fost testată în cadrul studiului clinic realizat pe un număr de peste 4.000 de persoane din 34 de ţări, iar profesorul Vlado Perkovic, autorul principal al studiului, spune că aceste rezultate impun conceperea cât mai urgentă unui nou tratament pentru boala renală, în contextul în care incidența diabetului a crescut îngrijorător în toată lumea.

„Diabetul este cauza principală a insuficienţei renale la nivel mondial, însă timp de aproape două decenii nu au apărut tratamente noi pentru protejarea funcţiei renale. Acest rezultat, obţinut în urma testului clinic, reprezintă o reuşită medicală majoră, deoarece persoanele cu diabet şi boală renală au un risc extrem de ridicat de insuficienţă renală, atac de cord, accident vascular cerebral şi deces”, a mai explicat acesta.


Sursa: sanatateabuzoiana.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%