Au tâlhărit un bătrân imobilizat la pat şi au îngropat prada în grădină

Mai 24 14:12 2018 by buzau.net

Doi tineri de 22 şi 30 de ani, din Merei, au ajuns în arest după ce marţi noapte au bătut un bătrân din satul Ogrăzile până le-a spus unde ţine banii de înmormântare. Victima, în vârstă de 82 de ani, imobilizat la pat, a fost lăsată cu o pagubă de peste 7.000 de lei. 

Tâlharii au cheltuit pe băutură o mică parte din banii pe care bătrânul îi păstra sub pernă apoi au pus restul sumei într-o doză de bere pe care au îngropat-o în grădină.  

Soţia bătrânului, care se afla într-un al corp al locuinţei, a aflat abia dimineaţă ce s-a întâmplat şi a sunat imediat la Poliţie.  

În câteva ore, tâlharii au fost identificaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Prejudiciul a fost recuperat integral de poliţişti şi predat persoanei vătămate. 

Sursa: adevarul.ro/locale/buzau/




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%