Au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun! Ce surprize îi așteaptă în acest an pe copii

Octombrie 13 11:35 2022 by sansanews.ro

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, așa că la Buzău au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun. Acesta va fi organizat în Parcul Crâng. Deschiderea oficială a târgului și Orășelului copiilor, ce ce vor fi în același loc, este programată pentru 1 Decembrie, așa că până atunci totul trebuie stabilit în detaliu pentru ca cei mici și nu numai să se bucure de magia sărbătorilor de iarnă. În zona Obeliscului din Crâng va fi amplasată scena pe care vor cânta artiști renumiți. Tot acolo, va fi o zonă în care vor fi amplasate zeci de căsuțe din lemn, unde comercianții să își etaleze produsele specifice Crăciunului. Nu vor lipsi nici atelierele dedicate copiilor ce vor avea loc în ”Căsuța lui Moș Crăciun”, scrie sansanews.ro.

”Pentru a susține Târgul de Crăciun ne trebuie investiții. O să cumpărăm căsuțe, să le închiriem comercianților și să facem și un Târg de Crăciun altfel decât în anii trecuți, o căsuță cu tematică, cum nu a mai fost până acum, pentru a bucura copiii, pentru Orășelul Copiilor. Va putea fi folosită în continuare și pentru Iepurașul de Paști, pentru Școala în parc, pentru că și anul acesta a trebuit să dotăm parcul cu căsuțe...

Citește articolul integral pe sansanews.ro.