Au dat jos indicatorul „Nu parcați! Parcare privată!”. Iată de ce!

S-a făcut tapaj în oraș zilele trecute pe seama succesului Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Buzău.
Conducerea AJVPS Buzău a montat pe aleea din fața instituției un indicator pe care scrie „Nu parcați! Parcare privată!”.
Anunțul a stârnit invidia celorlalte firme din Buzău care au încercat de-a lungul anilor, fără succes, să transforme domeniul public în parcare privată, deși erau dispuse să plătească.
Astăzi, reporterul buzoienii.ro, trecând din întâmplare prin zonă a remarcat că indicatorul respectiv dispăruse.
„Nu mai e. L-am scos noi. Am văzut că s-a făcut atâta tapaj pe seama lui și am zis că-i mai bine așa. Dar asa nu însemnă că renunțăm la contractul de concesiune semnat acum 4-5 ani cu Primăria Buzău. Le vom cere să părăsească aleea celor care vor parca aici. Noi avem nevoie de această alee pentru mașinile noastre. Și nu e un moft. Dacă de exemplu ni se cere intervenția imediată că sunt 10 mistreți la Vernești, n-o să stăm după un proprietar din bloc care blochează ieșirea mașinilor noastre”, ne-a declarat Dragoș Ștefănescu, directorul AJVPS Buzău.
Poliția Locală a verificat zilele trecute documntele. Într-adevăr AJVPS are un astfel de contract de concesiune. O ciudățenie, în condițiile în care inclusiv fostul primar C-tin Boșcodeală a a ținut la acest principiu, al neinstrăinării domeniului public pentru parcări private.
|