Atenție! Vi se poate întâmpla și dvs.! Iată cu ce mesaj s-a trezit azi, în parbriz, un buzoian!

Iunie 29
15:29
2017
by buzoieniiro
Surpriză pentru un buzoian care locuiește la unul dintre blocurile turn din capătul Bd. Spiru Haret. Acesta s-a trezit în parbriz cu un mesaj de la un vecin prin care a fost informat că locul pe care și-a parcat mașina a fost concesionat. Prin urmare, posesorul mașinii a fost rugat să aibă grijă ca pe viitor să nu mai parcheze în acest loc. „O surpriză pentru mine. Nici n-am știut că s-a făcut concesionarea locurilor din această parcare. O să văd ce pot face”, ne-a declarat acesta. În urma acestui mesaj, reporterul buzoienii.ro s-a adresat compartimentului specializat din cadrul Primăriei Buzău: „Da, este adevărat, în aceste zile s-a făcut atribuirea în două dintre parcările asfaltate și trasate din municipiu. E vorba de cea de pe Bd. Mareșal Averescu, vizavi de unitatea militară, blocurile 104, 105 și 106, dar și din cartierul Broșteni, din spatele fostei cantine Contactoare, blocurile A4, A5, S1, S2. Pentru cei întârziați, vestea bună e că mai sunt câte 8-10 locuri libere în fiecare din cele două parcări. Aceștia pot face încă demersurile necesare pentru a primi la rându-le câte un loc în parcare”, ne-a informat Titus Samoilă, șeful Serviciului Patrimoniu, din cadrul Primăriei Buzău. În perioada următoare se va face atribuirea și în parcarea din cartierul Micro III, în zona blocurilor C13, C14, C17, C18, B22, B23, B24 și B25. Locatarii sunt rugați să ia legătura cu responsabilii din Asociațiile de Proprietari. Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca. | Știri & Atitudine
Citește mai mult ...
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|