ATENȚIE, ȘOFERI! Polițiștii vă pot amenda cu până la 2.900 de lei. Care sunt abaterile ce pot fi sancționate – Şansa News

Noiembrie 18 12:44 2020 by buzau.net

Odată cu venirea sezonului rece, polițiștii buzoieni vin cu noi recomandări pentru șoferi, iar cei care sunt prinși pe picior greșit riscă amenzi de până la 2900 de lei. Este vorba despre dotarea mașinilor cu anvelope de iarnă atunci când vor circula pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei.

Proprietarii de maşini trebuie să ştie că anvelopele de iarnă poartă însemne speciale. Mai exact, anvelopele recomandate au pe laterale  „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, scrie sansanews.ro.

„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Ele se identifică ușor,  datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”, anunță reprezentanții IPJ Buzău.

De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Șoferii care nu respectă aceste reguli riscă amenzi cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei plus li se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%