Atenție! Peste 200 de buzoieni, amendați! În doar o zi! Sancțiunile sunt drastice

Aprilie 5 19:34 2020 by jurnaluldebuzau.ro

În ciuda sancțiunilor mai drastice impuse de ordonațele militare, la Buzău, în ultimele 24 de ore, au fost peste 200 de cetățeni amendați pentru că au ieșit pe stradă în mod nejustificat. Amenda minimă este de 2.000 de lei, iar cea maximă de 20.000 de lei. Forțele de ordine au sancționat și persoanele care nu au respectat izolarea la domiciliu.

Iată cifrele transmise azi de Biroul de Presă al Prefecturii:

„În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 264 de polițiști, peste 90 de jandarmi, 144 de polițiști locali și 56 de militari din cadrul MApN. Peste 90 de jandarmi buzoieni și ploieșteni au asigurat atât transporturile care doar au tranzitat județul Buzău, precum și cele cu persoane duse către centrele de carantină instituite la nivel județean. Zilnic, 24 de jandarmi sunt în dispozitivele de ordine publică instituite la centrele de carantină de pe raza județului Buzău. Misiunile pentru verificarea respectării măsurii de izolare la domiciliu și a prevederilor ordonanțelor militare au continuat atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și ale Ministerului Apărării Naționale, fiind aplicate de jandarmi un număr de 15 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor OM nr. 2/2020 și OM nr. 3/2020, în valoare de totală de 27.000 lei și 2 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare totală de 600 lei. Totodată, structurile IPJ Buzău, împreună cu polițiștii locali, au continuat activitățile de control la persoanele aflate în izolare la domiciliu, ocazie cu care au fost verificate 1.960 de persoane. Cu această ocazie, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea izolării la domiciliu, în valoare totală de 22.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate 191 de sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor din OM nr. 2/2020 și din OM nr. 3/2020, în valoare totală de 456.000 de lei.”


Sursa: jurnaluldebuzau.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%