ATENTIE oprirea INTERZISĂ într-o zona foarte aglomerată (DISTRIBUIE ȘI TU)

Noiembrie 19 12:48 2019 by buzau.net

Scoaterea taxei a dublat numărul autoturismelor în Buzău, orașul devenind astfel sufocat de autoturisme de cele mai multe ori lasate la întâmplare din comoditate dar si din cauza locurilor de parcare insuficiente.

Începând de astazi în zona centrală pe strada din spatele bancilor cu sens unic a fost montat un indicator cu oprirea întârziată. Astfel șoferii sunt obligat să parcheze fie în parcarea alăturată (de cele mai multe ori goala) fie să caute un alt loc de parcare.

Reamintim buzoienilor că pe lângă amendă  autoturismele pot fi ridicate.

Măsura ridicării autovehiculelor se aplică în cazuri precum:

-oprirea/stationarea autovehiculelor in staţiile mijloacelor de transport public de persoane;

– în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue;

– pe treceri de pietoni, in zone rezidentiale/pietonale;

– pe trotuare si piste de biciclete;

– pe drumurile publice cu o lăţime mai mica de 6 m;

– în dreptul cailor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;

– în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauza, să treacă peste acest marcaj;

– în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos.






Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%