Astăzi, la Buzău, sindicaliÅŸtii SANITAS au fost în grevă de avertisment. Sunt strânse semnăturile pentru greva generală • Opinia Buzău

Timp de două ore, în intervalul 9-11, în această dimineață, la  Spitalul Județean Buzău, zeci de asistenți, personal de îngrijire și angajați TESA, membri ai sindicatului SANITAS au luat parte la greva de avertisment, conform calendarului stabilit la nivelul Consiliului Național al Federației SANITAS din România, reunit  în data de 4 mai 2018, în ședință extraordinară. Atunci s-a făcut o analiză a  rezultatelor dialogului cu reprezentanții Ministerului Sănătății și a mandatat Biroul Operativ să negocieze cu factorii de decizie soluțiile propuse pentru depășirea crizei din sistemul de sănătate și asistență socială.
În același timp, au fost analizate listele de semnături pentru grevă, strânse de organizațiile județene SANITAS, Consiliul Național constatând că sunt peste 50.000 de semnături, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condițiile legale pentru declanșarea grevei în cele două sectoare de activitate.
Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%
|