Artistii buzoieni, in concert in memoria lui Covala

Noiembrie 10 00:00 2017 by opiniabuzau

Toni Şeicărescu, Blue Motors, Vali Doagă, The Targets, Jasp, SG Project ft. Boneaparte (Florin Bonea), Undercover, pe aceeaşi scenă, uniţi de acelaşi sentiment de regret: dispariţia prematură a prietenului lor Valentin Nicola (Covală).

Spectacolul organizat în memoria cunoscutului sunetist buzoian va avea loc pe 30 noiembrie, de la ora 18,30, în sala Teatrului „G. Ciprian”, iar pe scenă vor evolua artişti buzoieni care au colaborat de-a lungul timpului cu Covală, dincolo de latura profesională legându-i şi o puternică prietenie. Spectacolul va fi prezentat de Dana Gheorghe, iar în deschidere va vorbi Emanuel Vârgolici. Potrivit organizatorilor, la intrarea în sala de spectacol, fiecare participant va primi o invitaţie contra sumei de 15 lei, banii urmând să fie redirecţionaţi către familia lui Covală.

Un apropiat al celor mai cunoscuţi artişti din ţară

Reamintim că unul dintre cei mai cunoscuţi sunetişti din Buzău, de numele căruia se leagă şi festivalul de rock Top T, Valentin Nicola (Covală) s-a stins din viaţă pe 28 decembrie 2016. În vârstă de 49 de ani, Covală se întorcea de la un eveniment, de la Piatra Nea­mţ, unde asigurase sunetul. Pe drum, în apropiere de Bacău, a acuzat o stare de rău şi la scurt timp a decedat, cel mai probabil în urma unui infarct. La faţa locului a fost chemată o ambulanţă, însă nici intervenţia medicilor de pe salvare şi nici cea a doctorilor de la spitalul la care a fost dus nu au avut succes. Emanuel Vîrgolici, prieten şi coleg al sunetistului, cel care i-a fost alături lui Covală în ultimele momente de viaţă, spunea că acesta avea frecvent crize de astm, iar nopţile pierdute la evenimente îşi puseseră serios amprenta asupra stării sale ­ge­nerale.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%