APIA Buzău a început, la miezul nopţii, plata avansului pe suprafaţă pentru anul 2017

Pentru prima dată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Buzău a început să plătească fermierilor avansul pe suprafaţă aferent acestui an chiar la miezul nopţii. Fermierii vor avea însă bani în conturi abia de mâine. APIA trebuie să plătească avansurile pe suprafaţă până la 30 noiembrie 2017, însă platile ar putea fi onorate până la începutul lunii noiembrie.
De azi noapte, chiar de la ora 00.00, APIA Buzău a început plata avansului pe suprafaţă pentru anul 2017, fiind una dintre primele institutii din tara care a inceput sa onoreze avansurile către fermieri. La Buzău, banii vor intra, în conturile a peste 18.000 de fermieri din judeţ, începand de mâine, 17 octombrie. Avansurile reprezintă 70% din plata nominală pe suprafaţă din Fondul European de Garantare Agricolă şi 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. În funcţie de schemele de sprijin accesate, fermierii vor primi între 130 şi 155 euro/ha, plata făcându-se diferenţiat pe categorii de fermieri. Agenţia de Plăţi si Intervenţie Buzău trebuie să plătească avansurile pe suprafaţă până la 30 noiembrie 2017, însă platile ar putea fi onorate până la începutul lunii noiembrie.
Sursa: adevarul.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|