Apelul unui primar dintr-o comună unde 3 școli sunt închise pentru că profesorii nu vor să se vaccineze: ”Vă rog, vaccinați-vă! Dacă aveți nevoie de transport, mă ofer să vă duc personal”

Noiembrie 15 16:40 2021 by sansanews.ro

De astăzi, majoritatea școlilor din județul Buzău s-au redeschis iar elevii s-au întors în bănci. Reluarea cursurilor în format fizic a fost motiv de bucurie pentru mulți dintre copii. Cu toții, de la prichindeii de clasa zero, până la liceeni, spun că s-au săturat de școala on-line și abia așteptau să își revadă colegii și profesorii. Nu același sentiment l-au putut trăit, azi, din păcate, toți copiii din județ. Sunt localități în care deși rata de incidență a cazurilor COVID este foarte scăzută, copiii stau în continuare în fața calculatorului. Este și cazul a zeci de elevi din trei școli din Lopătari, pentru care cursurile nu se pot ține față în față, nu pentru că ar fi cazuri de infectare cu SARS CoV-2, ci pentru că foarte puțini sunt profesorii care s-au vaccinat și nu se atinge nici pe departe pragul impus de 60 la sută care permite reluarea cursurilor în format fizic.

În acest context, primarul comunei, Claudiu Constantin, face un apel public către cadrele didactice care predau la cele 3 școli din comuna Lopătari să meargă să se vaccineze:

Sursa Facebok

Primarul le cere învățătorilor și profesorilor să dea dovadă de responsabilitate și să se vaccineze, astfel încât copiii să nu aibă de suferit. Mai mult, primarul se declară gata să îi ajute personal cu transportul către centrele de... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%