Anul ăsta chiar a venit Moş Nicolae! Bîgiu, achitat pentru spălare de bani, deşi a recunoscut că a luat şpagă pentru partid • Opinia Buzău

Decizie surpriză în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Cristinel Bîgiu a fost judecat pentru spălare de bani dintr-o presupusă mită primită pentru urgentarea emiterii titlului de proprietate pentru un teren de 15 hectare de pe raza municipiului Buzău.
Fostul şef CJ a fost achitat, în primă instanţă, la fel şi omul de afaceri Gheorghe Doloiu, trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru acceaşi infracţiune.
Soluţia pronunţată marţi de un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este una surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât Bîgiu a recunoscut în instanţă că a primit bani de la denunţătorul în cauză, Adrian Mladin, sub forma unei sponsorizări pentru PNL.
În schimb, ceilalţi doi inculpaţi din dosar, fostul ministru de Interne Cristian David şi fostul său şef de cabinet Roger Niţescu au primit sentinţe grele.
David a fost condamnat, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzat de DNA că a primit mită de 500.000 de euro, fiindu-i schimbată încadrarea din luare de mită în trafic de influenţă. Niţescu a fost condamnat în schimb la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel care va fi judecat de Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mita recunoscută de instanţă ca sponsorizare pentru partid
Decizia pe fond vine pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău fix la trei ani distanţă de momentul în care a fost ridicat de acasă de DNA sub acuzaţia de luare de mită, concretizată ulterior într-un dosar în care a fost condamnat definitiv la cinci ani şi două luni, fiind în acest moment încarcerat la Penitenciarul Focşani. Bîgiu şi finul lui, Florin Colgiu, acuzati de luare de mită si respectiv complicitate la luare de mită au fost ridicaţi de acasă de procurori în seara zilei de 5 decembrie 2014 şi, ulterior, arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Cristinel Bîgiu a fost acuzat că ar fi cerut şi primit sume de bani pentru a atribui contracte pe bani publici unor firme, în timp ce finul său a fost acuzat ca ar fi primit o parte din bani pentru şeful CJ Buzău.
Cristinel Bîgiu a fost ridicat în ajun de Moş Nicolae de la locuinţa sa. El ar fi urmat să primească 50.000 de lei mită ascunşi într-o cutie de whisky. Totul prin intermediari care au fost interceptaţi de procurorii anticorupţie discutând despre mita care urma să ajungă la Bîgiu sub forma unui cadou de Moş Nicolae. ,,Aveţi ghetuţele pregătite? Moş Nicolae este pe drum. Să ne aducă sănătate şi linişte, tuturor!”, scria Cristinel Bîgiu pe pagina de socializare în mesajul însoţit de imaginea unor şosete specifice sărbătorilor de iarnă în mesajul postat cu câteva ore să fie ridicat de DNA.
Dosarul în care marţi a primit achitare în primă instanţă (cel legat de terenurile din zona mall-urile) este ultimul dintre cele trei în care Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată de DNA.
Fost prefect, şi ulterior preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu declara, la sfârşitul anului trecut, la instanţa supremă, că, în 2008, a adus 425.000 de euro pentru PNL.
Bîgiu a declarat că banii au ajuns la deputatul Dan Motreanu şi la vicepreşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţională din Camera Deputaţilor, George Scutaru.
Cristinel Bîgiu a arătat în faţa a trei judecători de la instanţa supremă că, la începutul lui 2007, l-a cunoscut la Prefectura Buzău pe Adrian Mladin, pe atunci consilier al preşedintelui Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).
,,Mi-a spus ca are o rudă care are de recuperat o suprafaţă de teren din Buzău. Avea toate datele. L-am trimis la şefa de birou a Comisiei”, a susţinut Bîgiu în declaraţia dată în calitatea sa de inculpat.
În continuare, el a arătat că, în martie 2007, a fost nominaizat într-o funcţie importantă în PNL. ,,După ce m-am mutat la Bucureşti, mă întâlneam de două sau trei ori pe săptămână cu Adrian Mladin. Câteva luni n-am mai ştiut de teren. În 2008, Mladin mi-a zis că dacă reuşeşte să vândă terenurile va sprijini organizaţia judeţeană Buzău şi organizaţia centrală a PNL. Mi-a spus că va sprijini organizaţia cu 900.000 de euro, bani care trebuiau să ajungă la mine prin intermediul lui Doloiu Gheorghe, un om de afaceri din Buzău”, a continuat Bîgiu. El a mai precizat că a fost o sponsorizare pentru campania electorală care se apropia: ,,Bani care au fost bineveniţi. Nu mi-a promis mie suma. A fost o sponsorizare clară pentru partid. Şi mi-a zis că, o parte din ea să ajungă la Centru şi să se afle că vin de la el”, a continuat fostul prefect.
Mai departe, acesta a precizat că, din suma promisă, a primit numai 700.000 de euro, bani care au ajuns la el în trei tranşe.
,,Se plângea că are de dat în multe locuri. 425.000 au mers la Centru. Eu am dus banii lui Dan Motreanu şi lui George Scutaru. 250.000 de euro lui Motreanu şi 175.000 de euro lui Scutaru. Ceilalţi bani au fost folosiţi în campania locală. Au fost cheltuiţi pe concerte, îndeosebi. Banii de la Mladin mi-au fost aduşi de Gheorghe Doloiu în pungi de plastic”, a mai susţinut fostul prefect de Buzău.
Întrebat care a fost motivul pentru care, într-un denunţ din ianuarie 2015, a susţinut că fostul ministru Cristian David a venit la el să-l întrebe ce se mai întâmplă cu retrocedarea de la Buzău, Bîgiu a arătat că nu-şi explică de ce a scris asta în denunţ.
Fuga cu icoana
În faţa instanţei a vorbit şi omul de afaceri buzoian Gheorghe Doloiu, omul de legătură între samsarul imobiliar Adrian Mladin şi fostul prefect Cristinel Bîgiu, primul oferind ample detalii în legătură cu afacerile cu terenuri din Buzău. Atât el, cât şi Mladin erau interesaţi să cumpere terenuri agricole cât mai ieftin, cu 3-5 euro/mp, pe care să le reconstituie în suprafeţe mai mari, în aşa fel încât să devină interesante pentru investitorii străini, care le cumpărau pentru 100-200 de euro/mp.
Citeste si: EXCLUSIV Sentință surpriză în dosarul lui Bîgiu și Doloiu
La un moment dat, între Doloiu şi Mladin a fost încheiat un contract de promisiune de vânzare-cumpărare pentru două loturi de teren, unul de 14.000 metri pătraţi, altul de 10.000. Până să bată palma definitiv, a apărut un fond de investiţii american care s-a arătat interesat de ultimul lot, iar Mladin i-a dat lui Doloiu echivalentul în lei a un milion de euro pentru a renunţa la înscrierea în cartea funciară a imobilului.
Preşedinta completului s-a declarat „pierdută pe drum“ de explicaţiile lui Doloiu, iar atât Cristian David cât şi fostul său consilier, Roger Niţescu, asistau la şedinţă ca la slujbă, cu degetele împreunate şi coatele rezemate pe băncile din faţă. Judecătoarea nu înţelegea cum Mladin a preferat să îi dea lui Doloiu o sumă fabuloasă, când ar fi putut, pur şi simplu, să treacă peste promisiune şi să vândă direct americanilor.
„Mladin a preferat să îmi dea mie un milion (…) şi nu a vândut direct pentru că (…) societatea era scrupuloasă şi nu cumpăra dacă se putea ivi un litigiu. El a preferat să îmi dea un milion ca să îşi ia cinci (…) În 2014 m-am întâlnit cu Mladin şi am văzut că e foarte nervos (…) Umblam ca tâmpitu’ după el prin birou cu o icoană şi îi spuneam: «Pune, mă, mâna pe icoană, că eu pun!» Aşa de tâmpit eram. Nu mi-am dat seama că are tehnică pe el“, a răbufnit Doloiu în instanţă.
Cum s-au obţinut terenurile
Mladin, din pozitia lui de consilier la Agenţia Domeniilor Statului, află de “oportunitate” şi o contactează pe ştirbulescu şi nu invers, intrucat ştirbulescu nu avea de unde să îl cunoască pe Mladin. Acesta se deplasează la Buzău, pentru a se informa la Camera Agricolă referitor la amplasamentul şi disponibilitatea terenului.
În anul 2007, Adrian Mladin, fost primar PNL la Jilava, mandatat de moştenitoarea Cecilia-Viorica ştirbulescu să îndeplinească toate formalităţile necesare în vederea revendicării suprafeţelor de teren de 15 hectare din intravilanul oraşului Buzău, a luat legătura cu „şeful de Cabinet Ministru de Interne“, Valeriu Roger Niţescu, pentru a-l ajuta să obţină terenul revendicat.
Adrian Mladin i-a cerut şefului de cabinet să-l pună în legătură cu Cristinel Bîgiu, prefect al judeţului Buzău la acel moment, care era şi preşedintele comisiei judeţene de punere în posesie, pentru a opri tergiversarea restituirii terenului şi a obţine titlul de proprietate pentru Cecilia-Viorica Ştirbulescu.
Pentru că şeful de cabinet Niţescu nu îl cunoştea pe prefectul Bîgiu, s-a intervenit la ministrul de Interne, Cristian David. Astfel că acesta l-ar fi abordat pe prefectul Buzăului, iar în urma acestei intervenţii, Adrian Mladin a mers la Prefectura Buzău, unde s-a întâlnit cu Bîgiu, i-a explicat situaţia şi i-a înmânat copii de pe documentele aferente solicitării retrocedării terenului de 15 hectare. Bîgiu îi spune însă că este vorba de o speţă dificilă, deoarece sunt multe persoane care „se bat pe el“. Pe acel teren urma să se construiască un mall, proiect care ridicase mult valoarea terenului în 2007. Înţelegând sensul cuvintelor şi pentru a lămuri toate aspectele ce decurgeau din acestea, Adrian Mladin i-a solicitat lui Bîgiu o întâlnire privată. Această întâlnire a avut loc într-o cafenea din Buzău, ocazie cu care lui Mladin i-a fost prezentat omul de afaceri buzoian Gheorghe Doloiu, ca fiind persoana de contact pe viitor pentru rezolvarea tuturor aspectelor. Ulterior, în acelaşi loc s-ar fi desfăşurat mai multe întâlniri ale lui Mladin cu prefectul Cristinel Bîgiu. În urma discuţiilor purtate, Bîgiu i-ar fi pretins suma de 1.000.000 euro, având în vedere„locaţia“ şi existenţa mai multor „persoane decidente“. Cu alte cuvinte, a solicitat o sumă mare, pentru că terenul era valoros, iar mita trebuia împărţită. Potrivit www.romanialiberă.ro, Bîgiu i-ar fi comunicat lui Mladin că, pentru a masca suma pretinsă, trebuia să încheie cu Doloiu mai multe documente.
În urma acestor întâlniri, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis titlul de proprietate nr. 100.964 în data de 18.09.2007, pe numele Ceciliei-Viorica ştirbulescu. După emiterea acestui titlu de proprietate, la data de 30 octombrie 2007, ştirbulescu – cea care a revendicat terenul – „i-a vândut“ lui Adrian Mladin două terenuri situate în intravilanul municipiului Buzău, în suprafaţă de 59.518 mp, respectiv de 14.085 mp.
Dosarul s-a deschis în 2014, în urma unui denunţ făcut de Adrian Mladin, condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru corupţie, după ce ar fi cerut ca mită milioane de euro pentru parcelarea unor terenuri. La scurt timp, primarul de la Jilava, Adrian Mladin, a făcut un denunţ la DNA şi a povestit cum a dat, în februarie 2008, o şpagă de 1,1 milioane de euro, pentru a i se stabili dreptul de proprietate asupra unui teren de 15 hectare aflat în intravilanul oraşului Buzău. El a decis să colaboreze cu procurorii şi a denunţat pe toată lumea, mergând chiar la întâlniri cu ceilalţi protagonişti, astfel încât procurorii să îi intercepteze ambiental.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|