Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de astăzi, o propunere legislativă pentru completarea Codului penal, prin care pedepsele pentru utilizarea minorilor sau a peroanelor cu dizabilităţi pentru cerşetorie au fost majorate.
Nota de adoptare tacită pentru acest proiect, la care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 25 aprilie, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Claudiu Manda.
Aceștia au susținut în expunerea de motive că societatea românească se confruntă zilele acestea, mai mult ca niciodată, cu recrudescența cerșetoriei, în special a celei în care sunt implicați minori.
”Nicio pedeapsă nu este prea mare atunci când este vorba despre asigurarea unei securități și a unei vieți normale a minorilor. De asemenea, cerșetoria practicată în mod deliberat și în mod tacit pentru câștigarea unor venituri ilegale reprezintă un fenomen care a scăpat de sub controlul autorităților publice, poate și din cauza lipsei unor mijloace coercitive mai dure”, se arată în expunerea de motive.
”Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta de a utiliza serviciile prestate de o persoană despre care beneficiarul știe că este victimă a traficului de persoane se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă”, sunt modificările propuse a fi aduse Codului penal.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|