ALȚI DOI INCULPAȚI ÎN CAZUL TINEREI INCENDIATE ÎNTR-UN APARTAMENT DE PE BĂLCESCU. Complicii riscă aceeași pedeapsă ca și ucigașul

Cei doi prieteni ai lui Cosmin Dan, autorul faptei abominabile de incendiere a unei tinere, într-un apartament de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, au fost trimiși în judecată și urmează să se prezinte în instanță pentru complicitate la omor calificat prin cruzimi și distrugere. Cei doi tineri, prietenii ucigașului, riscă aceleași pedepse ca și autorul crimei, condamnat anul trecut, în ianuarie, la 24 de ani de închisoare.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău i-au cercetat pe cei doi- R.C. și A.N.- într-un dosar disjuns din cauza inițială. Din rechizitoriul transmis instanței în cazul lui Cosmin Dan reieșea clar participarea celor doi la actul soldat cu uciderea prin incendiere a Valentinei Nica, tânăra de 21 ani care a sfârșit în februarie 2019, în chinuri inimaginabile, arzând, practic, de vie, după ce ucigașul a stropit-o cu benzină și i-a dat foc cu o brichetă.
”În timpul deplasării, inculpatul D.C. l-a sunat pe N.A. și i-a cerut să îi aducă un litru de benzină într-o sticlă de apă plată în locul în care aceștia îl lăsaseră.
După ce au mers la benzinăria MCM situată la capătul str. Stadionului și au cumpărat 1 litru benzină într-o sticlă de Aqua Carpatica ( cu diametrul gurii de 35 mm), cei doi martori s-au întors în parcarea blocului 8, iar N.A. l-a sunat pe D.C. pentru a-i cere să coboare să îi dea sticla cu benzină. (…)
După ce... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|