ALERTĂ DE POSIBILĂ POLUARE LA ALBEȘTI. O apă care se varsă în Călmățui e albă ca laptele (VIDEO)

E alertă de poluare după ce localnicii din satul buzoian Albești au observat că apa din care își adăpau animalele ori o foloseau la diverse treburi gospodărești a devenit peste noapte albă ca laptele. Este vorba despre un curs de apă pe care oamenii îl numesc Negreasca și care se varsă în râul Călmățui. Localnicii se tem că este vorba despre o poluare care le poate pune în pericol animalele care se adapă de aici, și de aceea au alertat autoritățile. Specialiștii au prelevat probe însă rezultatele sunt așteptate abia spre finalul săptămânii.
Firul de apă devenită peste noapte albă ca laptele are o lungime de câțiva kilometri și se varsă în râul Călmățui, în dreptul satului Albești. Până acum, apa era curată ca lacrima, de aici erau adăpate animalele, însă acum oamenilor le e teamă să se mai spele și pe mâini cu această apă. Localnicii spun că nu au văzut niciodată așa ceva și se tem ca apa să nu fi fost poluată în urma unei deversări a unei substanțe toxice. Redăm mai jos o filmare ce aparține Smeeni Web Tv, care reflectă întocmai situația de pe Negreasca:
Alertat de localnici, primarul comunei Smeeni, Andrei Ion, spune că a început propriile verificări, dar în același timp a alertat și autoritățile de mediu și Poliția:
Cursul de apă care trece prin zona industrială a municipiului Buzău și se varsă în râul Călmățui se află în... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|