Alegeri parțiale pentru Primăria Cislău | Primarul a fost condamnat definitiv

Martie 13 22:03 2022 by sansanews.ro

Alegerile parțiale care urmează să se organizeze la Cislău, una dintre cele mai mari comune din județul Buzău, cauzate de condamnarea penală definitivă a fostului primar, Dumitru Mitroiu, pentru abuz în serviciu, începe să creeze pasiuni în lumea politică buzoiană. Faptul că Mitroiu, care a contestat în instanță decizia Instituției Prefectului de suspendare a mandatului, continuă să fie prezent, aproape zilnic, în Primărie, dar și la ședințele de Consiliu Local, ca simplu cetățean, încinge și mai mult spiritele, astfel încât, partidele politice au ridicat miza alegerilor respective. De exemplu, PNL încearcă să găsească formula cea mai bună pentru a-l învinge pe candidatul PSD, care va fi, potrivit unor surse social-democrate, nimeni altul decât actualul viceprimar, care a preluat prerogativele de primar, anume Ioan Marin, scrie sansanews.ro.

Liderii liberali buzoieni au început deja, să caute un candidat pentru scrutinul parțial de la Cislău. Spre exemplu, președintele organizației județene a PNL, deputatul Gabriel Avrămescu, are mai multe variante pentru candidatură, din care să aleagă.

Ion Coman

„Cred că avem cele mai bune variante în momentul acesta, în Cislău. Avem acolo o organizație bună, avem și un istoric bun la Cislău. […] Dar în momentul în care vii în alegeri, trebuie să trimiți cel mai bun candidat. Face parte din strategia oricărui partid să-și sondeze mai mulți potențiali...

Citește articolul integral pe sansanews.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%