Alegeri în PNL Buzău. Cine este noul președinte al Organizației Femeilor Liberale

Zi importantă pentru liberalii buzoieni. Doamnele din partid și-au ales președintele, prilej cu care femeile liberale au arătat, încă o dată, că sunt demne să ocupe și în politică funcții înalte, scrie sansanews.ro.
Evenimentul a adunat, în aceeași sală, un număr impresionant de femei, membre PNL, alături de care au stat, cei mai importanți liberali buzoieni, respectiv deputatul Gabriel Avrămescu, șeful Organizației Județene a PNL Buzău, senatorul Vlad Pufu, președintele Organizației Municipale a PNL Buzău dar și Daniel Țiclea, prefectul Buzăului.
În centrul atenției s-a aflat principala candidată, respectiv Marieta Boloș, cea care, de altfel, a condus femeile liberale și în ultimii patru ani și care, în urma votului, a primit încrederea pentru încă un mandat la cârma Organizației Femeilor Liberale.
”Femeile liberale și-au ales azi conducerea. O sală plină cu 200 de inimi galbene, toate emanând acea stare de spirit frumoasă și motivantă pe care nu am mai simțit-o demult. Este nevoie de cât mai multe femei în politica românească de vârf. De aceea le-am spus colegelor, azi, să îndrăznească, să își propună ținte înalte, să aducă în politică echilibrul, seriozitatea, corectitudinea. O zi superbă,...
Citește articolul integral pe sansanews.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|