AJF Buzău, pregătită pentru turneul preliminar UEFA Region`s Cup

Septembrie 16 08:23 2018 by buzaumedia.ro

Buzăul organizează în premieră, turneul internaţional de seniori la fotbal UEFA Region`s Cup, după ce Asociaţia Judeţeană de Fotbal i-a convins pe reprezentanții UEFA, că orașul nostru poate organiza un eveniment de o asemenea anvergură. Astfel, începând de mâine până pe 22 septembrie echipe din Slovacia, Anglia, Irlanda și selecționata Buzăului se vor lupta pentru calificarea la turneul final din 2019. Cinci din cele şase partide ale grupei, programate pe data de 16, 19 şi 22 septembrie, se vor juca pe Stadionul „Gloria”. Cea de-a 6-a partidă se va disputa pe Stadionul „Municipal” din Râmnicu Sărat. Primul meci al reprezentativei AJF Buzău va avea loc duminică, pe 16 septembrie, de la 19.30, împotriva reprezentantei Irlandei.

,,Primul turneu organizat sub egida UEFA la Buzău va începe mâine 16 septembrie, începând cu orele 15:00, jocul de deschidere între selecționatele Slovaciei și Angliei, iar de la 19:30, selecționata județeană Buzău va da piept selecționatei Irlandei, care de 3 ediții joacă finala competiției câștigând-o în anul 2015, în 2017 a fost învinsă în finală de Croația și dacă nu s-ar califica la turneul final, care va avea loc anul viitor va fi o tragedie națională pentru ei. Spun asta pentru că ei au venit cu 2 zile înainte de data oficială, sunt foarte pregătiți, au venit cu echipament sportiv cu manechini pentru antrenamentul loviturilor libere. Tratează foarte serios această competiție și este un adversar redutabil. Noi ne vom face treaba și vom face tot ce este posibil să ne calificăm, mai ales că jucăm în fața propriilor suporteri pe care îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion”, a declarat Adrian Petre preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău.

Gabriel Ibriş, noul antrenor al selecţionatei AJF Buzău a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că, la această competiţie, în joc va nu numai imaginea fotbalului buzoian, ci şi a celui românesc. Iată mai jos cum se prezintă AJF Buzău la această competiție:

Portari: Marius Gentă (Victoria Munteni), Ionuţ Guiu (Petrolul Berca) Fundaşi: Alexandru Crăciun (Team Săgeata), Ionuţ Istrate (Voinţa Lanurile),  Cosmin Milea (Voinţa Lanurile), Ion Ştefan (CS Cornu), Georgian Vişteanu (Team Săgeata),Cristian Zaplaic (Team Săgeata). Mijlocaşi:Georgian Alin Bălan (Avâtul Zărneşti), Vladimir Butufei (CS Păuleşti) Cristian Gavrilă (CS Cornu), Dragoş Ioniţă (SCM Gloria Buzău), Gabriel Mihăescu (Metalul Buzău), Mihai Modruz (Petrolul Berca), Ionuţ Stancu (Team Săgeata), Irinel Voicu (Montana Pătârlagele) Atacanţi: Mihai Babageanu (SCM Gloria Buzău); Andrei Băcioiu (CS Cornu), Sorin Butiseacă (Team Săgeata), Andrei Ciobanu (CS Păuleşti), Constantin Paşa (Tricolorul Gălbinaşi).

UEFA Region`s Cup este o competiție dedicată echipelor practicante de fotbal amator, organizată de UEFA.


Sursa: buzaumedia.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%