AFLAT ÎN PROCES CU EI DE PATRU ANI, PRIMARUL MAI DĂ O LOVITURĂ POLIȚIȘTILOR LOCALI! Ce tăieri a mai anunțat Toma

Ianuarie 8 16:55 2021 by buzau.net

Toma ”atacă” din nou polițiștii locali. ”Războiul” deschis în 2017 prin care actualul primarul vrea să reducă personalul contractual din cadrul Direcției Poliției Locale Buzău continua, iar la finalul anului trecut edilul a luat o nouă decizie greu de suportat de cei aproape 400 de angajați. Concret, salariile acestora vor fi reduse cu aproape un sfert, iar tăierile vor fi aplicate ca urmare a reducerii programului de lucru.

Prima lună din an le va aduce mai puțini bani polițiștilor locali din municipiul Buzău. Aceștia au fost anunțați încă din decembrie 2020 că vor munci mai puțin pe săptămână dar vor încasa și mai puțini bani. Toma spune că trebuie să fie redusă risipa din Primărie, scrie sansanews.ro.

”În loc de cinci zile vor lucra patru zile pe săptămână ceea ce  înseamnă reduceri salariale și a altor drepturi cu 25%. Dacă nu ne reducem costurile vor fi mari probleme. Fiecare ban care pleacă din Primărie va fi foarte bine analizat ca să reducem risipa”, a spus Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

În fiecare lună, a adăugat edilul, se face  o analiză foarte serioasă, iar după 7 februarie 2021, dacă se vor redeschide unitățile de învățământ, se va decide dacă se va continua așa sau polițiștii vor putea reveni la programul complet de lucru. Totuși, Toma se așteaptă ca decizia sa să fie atacată în instanță, polițiștii locali având din 2017 și până în prezent mai multe procese cu Primăria ca urmare a deciziilor luate de Toma.

”Avem cei mai mulți polițiști locali din România. Încercăm și prin această cale să ne reducem costurile, indiferent ce vor întreprinde prin sindicatelor lor. E democrație. Este posibil să fie un proces, dar buzoienii trebuie să știe că au pierdut 16 milioane de euro care au fost cheltuiți pe salariile suplimentare date polițiștilor locali, cei contractuali cu care sunt în proces din 2017. Avem termen, în actualul proces, pe 19 ianuarie și sper până la urmă să avem un verdict pentru că această ”celeritate” a Tribunalului Buzău nu ne ajută. Pentru că nu e normal să nu dai un verdict atâția ani. Indiferent dacă vom pierde sau vom câștiga acest proces noi vom câștiga în sensul că vom putea avea o organigramă la Primăria Buzău”, a spus Constantin Toma.

De partea cealaltă, reprezentanții sindicatului polițiștilor locali nu au dorit să ofere un punct de vedere oficial la această situație, spunând doar că ”lăsăm Justiția să-și facă treaba”, fapt care lasă de înțeles că intenționează să atace în instanță și noua decizie a primarului Toma.

Totuși, un punct de vedere a fost oferit de purtătorul de cuvânt al Direcției Poliției Locale, inspector superior, Sorin Trifan.

”Având în vedere că la nivelul municipiului Buzău s-a înregistrat un deficit bugetar și că în această perioadă a fost suspendată prezența fizică a școlarilor și preșcolarilor în unitățile de învățământ,  prin dispoziția primarului s-a redus programul de lucru de la cinci zile la patru zile, conform Codului Muncii. Acest lucru este valabil pentru personalul contractual din cadrul Serviciului Pază, Bunuri și Valori, Siguranță Interșcolară. Acest lucru este valabil până la remediere situației care a dus la luarea acestei decizii. Vă dați seama că nu este un lucru plăcut pentru angajații care suportă aceste consecințe, dar noi trebuie să ne facem datoria”, a spus Trifan Sorin, inspector superior în cadrul Direcției poliției Locale Buzău

Ca urmare a deciziilor luate de primarul Toma mai mulți polițiști locali au renunțat la locul de muncă, în timp ce alții au ieșit la pensie. În prezent au mai rămas, potrivit edilului Toma,  376 de polițiști locali, personal contractual. Aceștia vor lucra doar patru zile, în baza unor grafice și vor încasa cu 25% mai puțini bani. Primarul spune că așa se va face o economie consistentă la bugetul local.

”Într-un an, reducerea de 25%  ar însemna circa un milion de euro. Nu e puțin. Cu acești bani am putea face 10-12 străzi sau vreo 20 de parcări”, a mai adăugat Toma.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%