Afacere online in Buzau? 6 Modalitati de promovare a site-ului tau!

Martie 19 18:29 2019 by buzau.net

Succesul unei afaceri depinde de numerosi factori, iar unul dintre acestia este promovarea. Toti  antreprenorii de succes, in special cei care au dezvoltat business-uri in mediul online, stiu ca indiferent de nivelul calitativ al produselor sau al serviciilor pe care le ofera, sansele de reusita in domeniu sunt foarte mici, daca nu fac publicului cunoscuta afacerea pe care o au. 

Asadar, daca esti proprietarul unui business, iar activitatea acestuia se desfasoara pe platformele web, este important sa stii care sunt cele mai eficiente campanii de promovare pe care specialistii in marketing online le utilizeaza in prezent, pentru a intelege mecanismele din spatele rezultatelor extraordinare si cum le poti obtine si tu! 

1. Google Ads

Google Ads(campanie de promovare PPC) este un serviciu oferit de motorul de cautare Google, ce permite companiilor sa isi promoveze afacerea prin anunturi in pagina de rezultate si in reteaua de publicitate. Orice site poate avea un buget stabilit pentru promovare, insa va plati doar in momentul in care utilizatorii dau click pe anuntul respectiv.

Care sunt tipurile de campanii Google Ads pe care le poti alege?

  • Google Ads Search bazat pe cuvinte cheie - acest serviciu publicitar se bazeaza pe cuvintele cheie relevante pentru o anumita afacere, care se vor regasi in anunt. Astfel, atunci cand o persoana va cauta cuvintele sau frazele respective, in pagina de rezultate vor aparea, pe primele pozitii, anunturile platite. 
  • Google Ads Dynamic Search bazat pe continutul site-ului - fara sa fi nevoit sa mai selectezi anumite cuvinte cheie, Google va returna rezultate bazate pe continutul site-ului tau, daca pe acesta se regaseste ceea ce cauta utilizatorul. 
  • Google Ads Search bazat pe liste de audiente - prin intermediul acestuia, site-ul tau va aparea pe primele pozitii pentru persoanele care ti-au accesat anterior pagina. 
  • Google Ads Display - vei putea plasa diferite materiale de promovare, precum video, gif-uri sau imagini, pe site-urile pe care le viziteaza publicul tau tinta. 
  • Google Ads Display in Gmail - materialele de promovare pentru site-ul tau vor aparea in Inbox-ul utilizatorilor Gmail, crescand sansele ca acestia sa interactioneze cu pagina ta web.
  • Google Ads Remarketing - este asemanator cu Google Ads Display, insa materialele publicitare vor fi afisate doar celor care ti-au vizitat site-ul in trecut. Pentru campaniile care se bazeaza pe Remarketing, se folosesc datele “cookies” pe care majoritatea site-urilor le utilizeaza. 
  • Google Ads Dynamic Remarketing - aici, materialele de promovare vor fi afisate pe site-urile cu care interactioneaza publicul tau tinta, in functie de produsele pe care le-au cautat sau accesat anterior. 
  • Youtube Ads in screen - reclamele pentru business-ul tau sunt afisate inainte sau in timpul vizionarii unui clip pe Youtube. 
  • Google Ads Search pentru baza de date de email - targetarea persoanelor pentru care vor fi afisate anunturile se face prin intermediul unei baze de date a clientilor.
  • Google Ads in Google Maps - anunturile tale vor fi afisate in aplicatia Maps.

Apeland la aceste campanii de promovare, se obtine o vizibilitate marita a brand-ului, conversii mai numeroase decat cele din publicitatea platita pe alte platforme web si o flexibilitate sporita in ceea ce priveste bugetul alocat. 

2. SEO

Abrevierea SEO vine de la Search Engine Optimization si se refera la o serie de activitati ce au ca scop pozitionarea cat mai inalta a unui site in lista de rezultate afisate de motorul de cautare si marirea traficului calitativ pe respectiva pagina web.  Acestea se bazeaza pe utilizarea corecta a cuvintelor si a frazelor cheie, relevante pentru afacerea ta. 
Specialistii SEO analizeaza in permanenta factorii de rank-are conform algoritmului Google si se asigura ca problemele pe care site-ul tau le are, care ar putea impiedica o clasificare cat mai buna in SERP (Search Engine Results Page) vor fi rezolvate. 
Exista doua tipuri de SEO:

  • SEO On-Page (On site)

Activitatile urmaresc optimizarea site-ului, din punct de vedere al continutului, al structurii paginii web si al structurii adreselor URL. Nu doar ca acestea contribuie la o pozitionare mai inalta in pagina de rezultate, ci ofera si utilizatorilor o experienta a navigarii mai placuta. 

  • SEO Off-Page (Off Site)

La acest capitol, intra restul activitatilor din aria SEO, adica masurile luate in afara site-ului pentru a imbunatati vizibilitatea si pozitia acestuia in rezultatele afisate de motoarele de cautare, prin obtinerea backlink-urilor de calitate. Acestea reprezinta un factor care influenteaza intr-o mare masura principalul obiectiv al campaniilor SEO. Printre cele mai eficiente activitati Off Page se numara cele de content marketing, link building si social media. 

3. Facebook Ads

Facebook Ads face parte tot din spectrul campaniilor Pay Per Click, in care bugetul afacerii pentru promovare este consumat doar in momentul in care utilizatorii interactioneaza cu anuntul tau. Aceasta este asemanatoare cu Google Ads, insa, in mod evident, platforma pe care sunt afisate mesajele sau materialele de promovare este diferita. Facebook a devenit adevarat fenomen, fiind cea mai mare retea de socializare din lume, cu peste 2 miliarde de utilizatori activi. Nu este de mirare ca utilizarea acesteia in scopuri de promovare a afacerilor este o tehnica foarte populara in prezent. 
Daca in mod organic, o postare ajunge la 5-6% din comunitatea online formata in jurul business-ului tau, Facebook Ads schimba considerabil aceasta cifra. 
Targetarea se face in functie de publicul tinta la care vrei sa ajunga mesajul tau, avand posibilitatea de a seta promovarea tinand cont de locatia geografica, varsta, sex, stare civila, nivel de educatie, interese, interactiunea cu pagina site-ului si asa mai departe. 
Anunturile platite pot fi afisate in News Feed, in partea dreapta a ecranului (pe desktop) si in aplicatiile partenerilor. Este considerata una dintre cele mai ieftine campanii de promovare din mediul online, avand rezultate pozitive chiar si investind o suma mai mica de bani. 

4. Email Marketing

Serviciul de Email Marketing se refera la activitatile de promovare prin intermediul adreselor de email. Practic, sunt folosite News Lettere ce contin informatii si detalii despre produsele sau serviciile tale celor care s-au inscris in prealabil.  
Desi multe persoane pot considera aceste tipuri de campanii ca fiind depasite, specialistii contrazic acest lucru. Email Marketing-ul are numeroase avantaje, printre care controlul absolut asupra relatiei cu audienta, automatizarea procesului de trimitere a mesajelor de promovare si costurile reduse. 

5. Afiliere

Marketing-ul afiliat este o metoda eficienta de promovare a produselor si serviciilor tale, care se bazeaza pe plata in functie de performanta (Cost Pe Actiune). 
De exemplu, exista platforme pe care advertiser-ul (cel care detine o afacere si vrea sa isi promoveze produsele) se inscrie, prezentand lucrurile pe care doreste sa le faca cunoscute publicului. 
Afiliatul se inscrie, de asemenea, pe respectivele platforme, si prezinta care sunt modalitatile prin care poate promova produsele sau serviciile advertiser-ului (site-uri, email marketing, Facebook Ads, etc.). Practic, aceasta persoana va face publicitate afacerii pe platformele personale, cu scopul de a atrage clienti care sa interactioneze cu anunturile si cu business-ul respectiv. Impreuna cu advertiser-ul, se va stabili un procent din vanzari care ii revine sau un comision in functie de performantele pe care le are si de rezultatele obtinute de proprietarul afacerii in urma campaniei de promovare. 

6. Push Notifications

Notificarile Push sunt mesajele (pop-up-uri) care apar in pe ecran in momentul in care un utilizator deschide un site sau o aplicatie. De cativa ani, acestea au devenit un instrument de marketing utilizat din ce in ce mai des, pentru ca actioneaza in timp real si contribuie considerabil la cresterea ratelor de conversie. 
Notificarile contin detalii despre produse sau promotii si au ca scop informarea clientilor prin afisarea continutului relevant si personalizat. 

Asadar, daca iti doresti ca afacerea ta online sa aiba succes, nu trebuie sa ignori eficienta acestor practici de marketing. Este recomandat sa apelezi la specialisti in domeniu pentru ca rezultatele sa fie cele la care visezi! 

Sursa imagine principala: www.shutterstock.com 




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%