Adrian Mocanu, singurul deputat din opoziţie care a votat cu puterea la modificările Codului de procedură penală • Opinia Buzău

Proiectul Partidului Social Democrat de modificare a Codului de procedură penală a fost votat luni seară târziu, cu câteva minute înainte de ora 22,00, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după ore întregi de dezbateri şi după o dezbatere în viteză în Comisia specială condusă de Florin Iordache, care a avut loc în aceeaşi zi. Proiectul merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, însă şi cei de la Partidul Naţional Liberal şi cei de la Uniunea Salvaţi România au anunţat că îl vor ataca la Curtea Constituţională.
Şedinţa de plen a fost condusă de deputatul PSD Gabriel Vlase, cel care a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis la şefia Serviciului de Informaţii Externe, care ocupă funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Tot Vlase este cel care a condus şedinţa de plen în decembrie anul trecut, la legile justiţiei.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|