Adolescenți buzoieni, membri fondatori ai Ligii Elevilor Meseriași

Aprilie 16 06:15 2019 by opiniabuzau

Cu sprijinul OMV PETROM, care dorește să investească în responsabilitate socială, au fost puse recent bazele Ligii Elevilor Meseriași (LEM), formată dintr-un grup de elevi și profesori din liceele tehnologice buzoiene.  Este vorba despre un ONG, ce își propune să creeze și să pregătească primul grup de inițiativă din Învățământul Profesional și Tehnic (ÎPT) din România, format din elevi și profesori, care să aducă în dezbatere la nivel local și național problemele elevilor din acest sistem.

„Am pus bazele asociației elevilor meseriași, cu statut de ONG, care să permită derularea unor activități concrete. Sunt trei profesori și patru elevi de la liceele tehnologice din județul Buzău care creează aceasta și după aceea se va extinde în toată țara”, spune profesor Daniela Macadon, de la Liceul „Grigore Moisil”. Liga a apărut în urma unor activități derulate de liceele tehnologice în parteneriat cu OMV în ultimii ani, care au demonstrat că se pot face multe lucruri bune pentru dezvoltarea personală a elevilor din aceste unități de învățământ și că demersurile făcute au rezultate pe măsură.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%