Actualului președinte al Senatului i-a dat ,,în natură“ / Fosta senatoare liberală de Buzău Doina Tudor i-a făcut cadou lui Tăriceanu un concediu în Turcia și o croazieră • Opinia Buzău

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au declinat, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, competența soluționării unui dosar întocmit pe numele actualului președinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în legătura cu o posibilă infracțiune de fals în declarații, comisă în anul 2010 de actualul.
Dosarul în cauză a fost înregistrat la Direcția Națională Anticorupție în urma unei plângeri depuse, pe 13 decembrie 2017, de medicul german Vladimir Atanasie Marinescu, prin care acesta îl acuză pe Tăriceanu că, în calitate de deputat liberal, și-a falsificat declarația de avere pe anul 2011. Conform documentelor depuse de medicul german, la vremea aceea, Călin Popescu-Tăriceanu ar fi omis să treacă în declarația de avere că, în august 2010, ar fi beneficiat, împreună cu familia sa, de un concediu gratuit oferit de familia Daniel și Doina Tudor în vila acestora din localitatea Izmir, Turcia, și de o croazieră pe iahtul ,,Tudor“. De menționat este faptul că atât Daniel Tudor, fost vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, cât și Doina Tudor, fost senator liberal de Buzău în legislatura 2012-2016, au fost trimiși în judecată, în anul 2016, de procurorii DNA pentru fapte de corupție.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|