Acordarea primului ajutor| Lectie demonstrativa pentru copiii de la Five Steps After School

Copiii de la Five Steps After School au primit vizita celor de la serviciul de ambulanta judetean, cu ocazia zilei nationale a ambulantei.
Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată în fiecare an la 28 iulie, dată la care, în 1906, a apărut prima ''Salvare'' din Bucureşti, din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici.
Legea nr. 22/2015 privind instituirea zilei de 28 iulie - Ziua Naţională a Ambulanţei din România, publicată în Monitorul Oficial la 10 martie 2015, acordă posibilitatea autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-urilor, muzeelor şi reprezentanţelor României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului şi meritelor serviciului român de ambulanţă în salvarea de vieţi omeneşti, aceste acţiuni urmând a fi coordonate de către Ministerul Sănătăţii.
''Societatea de Salvare din Bucureşti'', aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza ''Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!'', fiind sub directa îndrumare a profesorului dr. Minovici.
"Ieri, 28 Iulie 2022, cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței din România, am primit vizita unui echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Buzău.
Aceștia au discutat cu copiii despre situațiile de urgență și acordarea primului ajutor.
Mulțumim, SAJ Buzău!"
Primul ajutor constă în totalitatea măsurilor care se aplică imediat în cazul unei urgențe medicale până la sosirea serviciului de urgență sau până la intervenția unui medic. Copiii au avut parte de un mic curs ce a cuprins demonstratie practica precum si de o parte in care au putut sa puna intrebari.
"Ne bucurăm să le putem oferi si astfel de momente educative, copiilor nostri. Speram sa nu fie nevoie sa aplice ceea ce au învățat de la echipajul SAJ, sa le fie viața mereu senină dar ne dorim sa le fim alaturi mereu, de aceea, astazi, împreună, am mai asezat o cărămidă la temelia educației lor. " au declarat reprezentanții afterului.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|