Abur din asfalt. Plombări, inclusiv sâmbăta, pe străzile din Buzău

Aprilie 8
17:59
2017
by buzoieniiro
"N-am putut să lucrăm prea bine ieri pentru că a plouat. De-asta am venit şi azi, sâmbăta, la serviciu. Suntem două echipe care plombăm acum strada Vişinului" ne-a declarat şeful de echipă. De dimineaţă, gropile din carosabil au fost frezate, iar pe la prânz s-a turnat asfaltul. S-a turnat petic lângă petic aproape, întrucât strada Vişinului, cuprinsă îmtre Chiristigii şi Mesteacănului, e una dintre cele mai proaste din oraş, iar pe viitor e necesară o asfaltare integrală. "Să scrieţi acolo că vrem şi noi salarii mai mari. Suntem cu minimul pe economie. Măcar o primă, acolo, să mai primim şi noi" s-au plâns muncitorii. De luni se va continua programul de plombare a carosabilului pe străzile Aleea Prieteniei din cart. Micro XIV, Pietroasele din cart. Micro III, precum si Ostrovului (tronson Tribunal – Piaţa de Mărfuri Industriale).
Citește mai mult ...
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|