A murit un fost comandant! Mesajul colectivului de la Divizia 2 Infanterie „Getica” Buzău

Ianuarie 13 18:49 2021 by jurnaluldebuzau.ro

Generalul Dan Ghica-Radu, fost comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” Buzău (perioada 2008-2009), a decedat astăzi, la vârsta de 65 de ani. 

„Rămas bun, generalului Dan Ghica-Radu Cu deosebită mâhnire deplângem trecerea dureroasă și mult prea devreme din această lume a generalului Dan Ghica-Radu, astăzi, 13 ianuarie 2021. Născut în localitatea Topoloveni, județul Argeș, generalul Dan Ghica-Radu s-a dedicat de tânăr carierei militare, căreia i-a fost devotat până la sfârșit. Absolvent al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza, în anul 1974, a urmat Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu, fiind avansat la gradul de locotenent în anul 1977. Ulterior a parcurs toate treptele ierarhiei militare de la comandant de pluton, companie, batalion, brigadă, la șef al Statului Major al Forțelor Terestre încheindu-și activitatea ca locțiitor al șefului Statului Major General în anul 2013. În perioada 2008-2009 a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului Operaţional Întrunit „Mareşal Alexandru Averescu”, exercitând comanda şi controlul operaţional al tuturor contingentelor naţionale participante la operaţii în sprijinul păcii în structuri multinaţionale şi în cadrul iniţiativelor de cooperare. Respectul pe care îl impunea, generalul Dan Ghica-Radu, prin calităţile sale profesionale şi prin echilibrul de care a dat dovadă tot timpul, atât în misiunile executate în ţară cât şi în misiunile și exercițiile internaționale Exerciţiul „EURASIAN 2004”, Turcia, misiunea „IRAQI FREEDOM”, Irak – 2006 – 2007, manifestând întotdeauna spirit de corp, îl situează în galeria marilor comandanți. Acum la trecerea la cele veșnice, noi cei care l-am cunoscut și l-am stimat, suntem alături de familia îndoliată, față de care ne exprimăm întreaga compasiune, păstrându-i generalului Dan Ghica-Radu o amintire vie ca a unui adevărat camarad și a unui model ce a fost. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul transmis de personalul comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, scrie jurnaluldebuzau.ro.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%