A murit buzoianul Nicolae Mihalcea, o glorie a hipismului românesc

Joi, 22 noiembrie, s-a stins din viaţă, la vârsta de 96 de ani, la Spitalul Universitar, buzoianul Nicolae Mihalcea, fost sportiv în cadrul secţiei hipice a Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”, anunță site-ul Clubului Steaua București.
De-a lungul carierei sale, Nicolae Mihalcea a participat la campionate naţionale, mondiale şi la Jocurile Olimpice, obţinând 27 de medalii. Mihalcea s-a născut la 20 noiembrie 1922, în comuna Zărneşti, judeţul Buzău, fiind primul copil dintre cei patru fraţi.
„Prin multă muncă şi seriozitate, a reuşit să aibă o carieră militară de succes, intrând în armată ca şi copil de trupă şi ajungând până la gradul de colonel. Ca şi militar, a participat la cel de-al doilea Război Mondial, devenind ulterior veteran de război. A fost un model de perseverenţă pentru generaţiile următoare, mulţi nepoţi urmându-i exemplul şi având cariere de succes în medicină, inginerie şi sport”, precizează reprezentanții Clubului Steaua București.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|