A murit Bogdanel Stoicescu, finantatorul ziarului Frontal care a aparut o vreme la Buzau

Noiembrie 8 19:18 2017 by opiniabuzau

Fostul boxer Bogdănel Stoicescu, om de afaceri și finanţator al unui club de box, al unei echipe de fotbal, precum și al publicației locale „Frontal” - cotidian ulterior transformat în săptămânal -, care a apărut o bună bucată de timp la Buzău, a încetat din viaţă, marți noaptea, la 66 de ani, la domiciliul său din București, în urma unui atac de cord.

Stoicescu s-a născut în Buzău, în cartierul Poștă, și avea afaceri în domeniul agro-industrial, pază şi protecţie; el deținea titlul de preşedinte al Federaţiei Europene de Box, din anul 2006, și finanţa trei cluburi de box din Buzău şi Bucureşti.

De-a lungul timpului, Bogdănel Stoicescu s-a făcut remarcat printr-o serie de acţiuni caritabile, precum ajutoarele materiale acordate sinistraţilor din comuna Pănătău după inundaţiile din anul 2005, precum şi prin diverse contribuţii la refacerea unor lăcaşe de cult din Buzău şi din ţară. El a ajutat, de asemenea, foști sportivi aflați în dificultate financiară, precum și boxeri sau fotbaliști fără resurse financiare care doreau să se afirme. Stoicescu a cochetat și cu viața politică, candidând, fără succes însă, în anul 2012, pentru un pentru un post de deputat din partea Partidului Poporului-Dan Diconescu.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%