A început prima campanie de depistare activă a tuberculozei

Noiembrie 21 14:06 2018 by sanatateabuzoiana.ro
A început prima campanie de depistare activă a tuberculozei

Vizate sunt peste 20.000 de persoane din categoriile de risc, proiectul având acoperire națională.

Începând de ieri, în România se desfășoară pentru prima dată un program de screening activ al tuberculozei, care se constituie într-un nou demers al specialiștilor din domeniul medical în lupta cu această afecțiune supranumită „boala sărăciei”, cu o incidență ridicată în țara noastră, comparativ cu celelalte state europene. Mulțumită altor programe pe tuberculoză derulate în anii anteriori, indicii epidemiologici s-au mai ameliorat, însă este nevoie ca astfel de acțiuni să fie desfășurate în continuare, pentru a se ajunge la o scădere considerabilă a numărului de pacienți, rata de depistare a bolii fiind de peste 94% la cazurile noi și 85% la cazurile de tuberculoză multi-drog rezistentă.

Proiectul E-DETECT TB, lansat ieri, poate contribui la creșterea acestei rate de depistare, constând în desfășurarea unui program de screening în rândul populației vulnerabile, prin intermediul unei unități medicale mobile, dotate cu toate echipamentele necesare, care se va deplasa prin țară, fiind vizate circa 20.000 de persoane din categoriile vulnerabile, cu posibilitatea de extindere a programului până la 25.000 de beneficiari. Campania este derulată de Institutul Național de Pneumoftiziologie Marius Nasta și Societatea Română de Pneumologie, în cadrul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei.Scopul urmărit este depistarea precoce a tuberculozei în grupurile de populație vulnerabilă în care sunt incluse persoanele aflate în detenție, persoanele fără adăpost, utilizatorii de droguri, comunitățile foarte sărace, cu acces limitat la asistență medicală, precum și comunitățile de romi.


Sursa: sanatateabuzoiana.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%