A fost suplimentat numărul de paturi din spitalele buzoiene care primesc finanţare de la Casa de Asigurări de Sănătate • Opinia Buzău

Aprilie 22 21:00 2018 by opiniabuzau

Ministerul Sănătăţii a suplimentat, vineri, numărul de paturi de spital – din unităţi sanitare publice sau private – pentru care Casa Judeţeană se Asigurări de Sănătate poate încheia contracte de furnizare a serviciilor medicale. Conform unui ordin emis de mi­nis­trul Sănătăţii, CJAS Buzău va putea încheia contracte cu spitalele din judeţ pentru un număr de 1.863 de paturi, cu 20 mai multe faţă de cifra anunţată iniţial, de 1.843.

În acest moment, în judeţul Buzău există în total 2.567 de paturi de spital aparţinând unităţilor publice şi private, dintre care 1.863 sunt disponibile încheierii de contracte cu Casa Judeţeană de Asi­gurări de Sănătate. Acestora din urmă li se adaugă cele 305 paturi care sunt rezervate internărilor în baza unor sentinţe ju­decătoreşti. Numărul total de paturi de spital din judeţ a crescut anul acesta la 2.567, faţă de 2.513, câte erau anul trecut, odată cu apariţia unui spital privat, specializat în îngrijiri paliative. Prin acelaşi ordin al mi­nis­trului Sănătăţii, au mai primit asemenea suplimentări judeţele Constanţa şi Tulcea.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%