A fost reţinut şoferul de 16 ani care şi-a băgat amicii în spital după ce i-a scos la plimbare cu o maşină furată

Octombrie 6 10:19 2017 by buzau.net

 Adolescentul din Vadu Paşii care şi-a băgat prietenii în spital după ce a furat o autoutilitară şi au pornit la plimbare a fost reţinut pentru 24 de ore. Evenimentul rutier s-a produs pe 5 octombrie, în jurul orei 1.00, în localitatea Stănceşti, pe drumul comunal 16 şi s-a soldat cu rănirea a trei pasageri din autovehicul, cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani.

Din primele verificări efectuate de poliţiştii rutieri la faţa locului a rezultat faptul că un adolescent în vârstă de 16 ani, din Vadu Paşii, în timp ce se deplasa cu o autoutilitară din direcţia Vadu Paşii către Săgeata, pe un sector de drum în curbă a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un sanţ marginal din beton, rezultând vătămarea corporală a trei pasageri din autovehicul, cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani.
 
Tot din verificările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că adolescentul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil, din aceiaşi localitate şi profitând de faptul că autovehiculul avea cheile în contact, l-ar fi sustras şi apoi l-a condus pe drumul public.
 
În urma probatoriului administrat de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus faţă de persoana în cauză continuarea urmăririi penale şi reţinerea acestuia pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi respectiv „furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept”.
 
Urmează în cursul zilei de astăzi, ca persoana să fie prezentată la Judecătoria Buzău, în vederea dispunerii de măsuri legale.
 
Sursa: Adevarul Buzau (Iulian Bunila)



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%