A fost lansată prima platformă on-line pentru pacienții cu cancer pulmonar

Aceștia pot găsi aici toate informațiile de care au nevoie, referitoare la boala lor, precum și la cele mai noi metode de testare și tratament.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și MSD România au pus la dispoziția pacienților un nou instrument care furnizează informații avizate din domeniul medical. De această dată este vorba de prima platformă on-line din România destinată persoanelor care suferă de cancer pulmonar și aparținătorilor acestora.
Lansarea platformei pulmonar.invingemcancerul.ro a avut loc în cadru campaniei „Viaţa fără piese lipsă – Acţionează. Discută. Testează”, pe care FABC și MSD România o desfășoară în parteneriat. Unul dintre scopurile urmărite este promovarea testării biomarkerilor în cazul pacienților cu cancer pulmonar, procedură care constituie un element cheie în stabilirea diagnosticului de certitudine și a tratamentului personalizat, adaptat fiecărui pacient în parte.
Cezar Irimia, președintele FABC, a declarat cu ocazia lansării noii platforme că „în lipsa unor campanii de informare pentru populaţia aflată la risc, dar şi a accesului întârziat la terapii inovatoare, şansele de supravieţuire pentru pacienţii cu cancer pulmonar scad considerabil. În acest context, testarea biomarkerilor este extrem de importantă pentru aceşti bolnavi – ei pot primi tratamentul potrivit şi pot câştiga timp preţios în lupta împotriva cancerului”.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|