A fost găsită arma (pistol mitralieră) dispărută, pe 19 martie, de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat. Potrivit informațiilor noastre, atât arma, cât și cele 30 de cartușe au fost găsite la data de 5 iulie, în afara unității, dar în apropiere. Ancheta continuă,potrivit ziarului local ReplicaOnline.
Ministerul Apărării Naţionale confirmă faptul că pe 5 iulie au fost găsite pistolul-mitralieră şi muniţia furate de la santinelă.
Sâmbătă, 19 martie 2022, puţin după ora 20.00, un militar care era în serviciul de pază al unei unităţi militare de comunicaţii (Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică) a fost „atacat prin surprindere“ de o persoană încă neidentificată, care purta o cagulă pe cap şi care era înarmată cu o armă albă, potrivit Ministerului Apărării Naţionale.
Militarul a „opus rezistenţă în confruntarea corp la corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare şi de un încărcător cu 30 de cartuşe“, după care atacatorul a sărit gardul unităţii militare şi a dispărut. De urgenţă, a fost anunţat comandantul unităţii, comandor inginer Valentin – Cătălin Vlad, care a dat alarma.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|