A fost dat în folosință acvariul de vizitare a bebelușilor la Maternitatea Buzău

Februarie 14 06:26 2019 by opiniabuzau

Maternitatea Buzău a dat în folosință acvariul pentru nou-născuți la care se lucrează din luna decembrie a anului trecut. Este vorba despre o încăpere cu pereți din sticlă unde  de o parte se vor afla nou-născuții, iar tăticii  vor fi de cealaltă parte. „Aceste acvarii constau în pereți de sticlă, în partea cealaltă este mămica cu nou-născutul, iar tatăl sau aparținătorii care vor să vină își vor vedea copilul în condiții de siguranță, fără a mai intra în secție”, a spus managerul Spitalului Jude­țean Buzău, Claudiu Damian.

Acvariul pentru nou-născuți este soluția cea mai bună identificată și pusă în aplicare de conducerea Spitalului Județean Buzău pentru eliminarea riscului îmbolnăvirii bebelușilor, cu atât mai mult cu cât suntem în plină epidemie de gripă. Astfel, aparținătorii vor putea vedea bebelușii pe durata internării, însă nu îi vor putea atinge, eliminând astfel introducerea bacteriilor în spațiile din Maternitate.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%