Şomerii care nu vor să se angajeze nu mai primesc ajutor social. Aceasta este consecinţa noului act normativ intrat recent în vigoare cu privire la beneficiarii de venit minim garantat. Din păcate, chiar şi cu această lege, lucrurile nu se simplifică foarte mult. E drept că refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social. Dar nu este nici pe departe rezolvată problema beneficiarilor Legii 416 , a venitului minim garantat, care sunt neştiutori de carte. Tot legislaţia în vigoare spune că nu pot participa la cursuri de calificare persoane aflate în şomaj dacă nu au măcar opt clase terminate, situaţie în care, la Buzău, în momentul de faţă se află circa 2.000 de persoane. De asemenea, acestor persoane se adaugă şi cele cu probleme medicale şi cele care se află la distanţă mare cu domiciliul de locul de muncă ofertat. Şi, în această situaţie se află şomerii din zona de munte, spre exemplu, faţă de municipiul Buzău, ,,principalul factor de dezvoltare”, cum precizează directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu, şi deci bazinul de ocupare care generează, lunar, cele mai multe locuri de muncă. Legat de această situaţie, conducerea AJOFM Buzău apreciază că în baza de date şi în plata instituţiei vor rămâne circa 9.000 de persoane din categoria beneficiarilor de venit minim garantat.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|