8.900 doze de vaccin gratuit au ajuns la Buzău

Noiembrie 7 07:50 2019 by opiniabuzau

Miercuri, 6 noiembrie, a sosit la Direcţia de Sănătate Publică cea de-a treia tranşă de vaccinuri gripale repartizată de către Ministerul Sănătăţii, spune medicul epidemiolog Carmen Scântei. Este vorba despre 8.900 de doze, care potri­vit aceleiaşi surse, vor fi repartizate medicilor de familie, câte 40 fiecăruia. La medicii de familie, vaccinul gripal este administrat gratuit categoriilor considerate cu risc , spune medicul Carmen Scântei, referindu-se la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici de orice vârstă, femeile însărcinate  şi copiii.

Anul acesta, Direcţia de Sănătate Publică Buzău a cerut Ministerului Sănătăţii 35.000 de doze de vaccin antigripal. A primit confirmare pentru 26.900 de vaccinuri, care vin la Buzău în tranşe.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%