Șoferi băuți la volan sau sub influența unor substanțe interzise Peste 200 de polițiști buzoieni au fost prezenți la datorie în primele zile ale anului 2023. Nu a fost o perioadă deloc liniștită. Mai mulți buzoieni au sunat la 112 pentru a reclama altercații, furturi dar și folosirea ilegală a petardelor și a altor produse pirotehnice. Oamenii legii au împărțit sute de amenzi. Totodată, pe majoritatea arterelor din oraș dar și pe drumurile naționale polițiștii rutieri au desfășurat razii pentru a-i scoate din trafic pe șoferii care au consumat băuturi alcoolice ori au călcat mai mult decât permite legea pedala de accelerație. Din fericire nu au existat evenimente rutiere grave. Totuși, în aceste zile au fost aplicate șoferilor peste 100 de amenzi în valoare de 65.000 de lei și au fost reținute 33 de permise de conducere. Mai mult decât atât, au fost efectuate 410 testări cu aparatele etilotest/drugtest, 10 șoferi fiind depistați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise, scrie tvbuzau.ro.
Florin Zafiu
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|