127.000 de teste rapide COVID din salivă au ajuns la copiii din județul Buzău. Miniștrii Sănătății și Educației arată cum se face testarea

Acestea au fost distribuite în teritoriu în weekend și vor ajunge pentru testarea fiecărui copil de două ori, iar astăzi se așteaptă o nouă tranșă, care va fi distribuită școlilor din județ, potrivit inspectorului școlar general, Ionel Meiroșu.
Județul Buzău a primit, în weekend, 127.000 de teste rapide antigen pentru elevi și preșcolari și au fost deja distribuite unităților de învățământ care, la rândul lor, le vor sitrubui părinților, pentru ca joi, înainte de a reveni în bănci, copiii să poată fi testați.
Inspectorul general școlar Ionel Meiroșu a precizat că distribuirea acestora către școli se face în funcție de numărul copiilor înscriși în fiecare unitate de învățământ, din prima tranșă fiind câte două teste pentru fiecare copil. Din păcate, testele au fost trimise neasamblate, în chete de câte 25 de unități, așa că directorii unităților de învățământ trebuie să găsească soluții pentru ca aceste kituri sa ajungă așa cum trebuie, la elevi. „Fiecare unitate de învățământ a avut libbertatea de a decide, în consiliul de administrație și în urma discuțiilor cu părinții, dacă testarea se face în școli sau rămâne în sarcina părinților. S-a convenit, deja, ca în peste 90% din cazuri, testarea să fie făcută de părinți, pe de o parte pentru că este o manevră ușoară, s-au primit și tutoriale în care este explicată pas cu pas procedura, iar... [Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|