Solstițiul de vară 2021 sau Ziua Soarelui are loc astăzi. Acesta este momentul în care începe vara și din punct de vedere astronomic, nu doar calendaristic. Momentul exact pentru solstițiul de vară 2021 a fost la ora 6.31, ora României. Durata zilei, odată cu solstițiul de vară, Ziua soarelui, va avea cea mai mare valoare din an, mai exact: 15 ore și 32 de minute, în timp ce durata nopții va fi doar de 8 ore și 28 de minute
Ziua de 21 iunie este deci ziua cea mai lungă din an. Mai exact, ziua în care ne vom bucura cel mai mult de lumina Soarelui, scrie sansanews.ro.
Solstițiul de vară este o zi marcată de o aliniere perfectă a axei Pământului pe direcţia Soarelui. După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe să scadă. Pe de altă parte, durata nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers. Denumirea de solstițiu are explicația de „soarele stă”, moment în care are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declarațiile lui. Solstițiu are etimologie dublă: latinescul „solstitium”, care înseamnă solstițiu și franțuzescul „solstice”. Substantivul solstitium este format din cuvântul latin „sol”, „solis”, „solem” – Soare și „stitium”, derivat al verbului „sisto”, „sistere”, „stiti”, „statum” – a opri, a rămâne constant, a face să stea, a se menține.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|