„Va fi cel mai mare eveniment din istoria Buzăului. Toți vor veni. Cine lipsește are de pierdut”

Aprilie 21 09:14 2018 by buzoieniiro

La Primăria Buzău a sosit confirmarea din partea Administrației Prezidențiale că președintele Klaus Iohannis va veni la Buzău pe 17 mai.

„Da, va veni și președintele Iohannis, și primul-ministru, și președinții Camerelor, Patriarhul, reprezentanți aiCcasei Regale, mulți miniștri, ambasadorii celor mai importante țări, șefii de partide, oameni de cultură. Toți vor veni, cine lipsește are de pierdut. Consider că va fi cel mai important eveniment găzduit vreodată de Buzău”, a anunțat ieri primarul C-tin Toma.

În criză de timp

Primarul C-tin Toma a fost găsit ieri după-amiază de reporterul buzoienii.ro pe șantierul deschis pe Calea Eroilor.

Aceasta e noua denumire a străzii din fața Cimitirului Eroilor (pornește din bariera Ploiești și ajunge la rondul de la Hanul lui Țintă).

Edilul dădea indicații muncitorilor, dar și verifica personal lucrările efectuate.

„E foarte mult de muncă, iar timpul scurt. Deja suntem într-o oarecare presiune. Vreau ca totul să fie impecabil pentru acest eveniment, dar și pentru viitor. Ideea e de a transforma acest cimitir al eroilor, cel mai mare din România, într-un punct turistic important al Buzăului. E păcat să-l avem și să nu profităm. De săptămâna viitoare vom trece la asfaltarea străzii. Se va asfalta noaptea, dar e posibil s-o facem și ziua. Dacă trotuarul dinspre cimitir e aproape gata, uite, ce chestie, prima mamă care-și plimbă copilul în cărucior pe aici, de celălalt ne vom apuca de săptămâna viitoare. Vor fi doi metri pistă de biciclete cu asfalt de culoare roșie, doi metri de pavele și aproape un metru de marmură în care vor fi încastrate proiectoare care vor lumina imaginile istorice prinse de-a lungul gardului unității militare”, a explicat primarul.

Operațiunea cea mai dificilă a întregii lucrări e coborârea în subteran a cablurilor (electrice, tv, internet, telefonie) de pe stâlpi care necesită sincronizarea lucrătorilor Urbis Serv cu cei ai firmelor de utilități.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%