„Uraaa! Acum două minute a venit curentul”. Locatarii acestui bloc din Buzău au stat trei nopți la lumânare

Bucurie pentru locatarii unuia dintre blocurile de nefamiliști de la Integral situate în micul cartier aflat vizavi de Drăgaică.
„Acum două minute a venit curentul. Ne-am întors și noi la civilizație după trei nopți petrecute în beznă”, ne-a declarat unul dintre locatari.
Ce s-a întâmplat ? Locatarii au strâns 56 de milioane de lei vechi din totalul datoriilor și l-au înduplecat pe directorul Integral.
„Am zis să fiu om încă o dată cu ei. Și i-am mai păsuit o lună. Mi s-au plâns că durează vreo două-trei săptămâni până le ies actele ca să-și facă asociație. În plus, locatarii au mai strâns vreo 50 de milioane din datoriile pe care le aveau. Știți câți aveau restanțe din totalul de 88 de camere ? 26! Deci, aproape o treime”, ne-a declarat Victor Vasilescu, directorul firmei Integral.
Problema blocului Integral este că locuințele au fost vândute către locatari, dar contractele la utilități sunt în continuare pe numele firmei.
Firma a anunțat că vrea să se retragă din ecuație și i-a somat pe locatari să-și achite datoriile și să-și facă propria asociație de proprietari cu care să încheie contracte cu furnizorii.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|