''Sunt un buzoian nemultumit de ce a gasit in oras'' | Omul din spatele Dragaicii 2017 si al Toamnei Buzoiene

Octombrie 24 20:12 2017 by buzau.net

Buzoian get-beget, din ,,sârbărie”, provenit dintr-o familie de militari cu rădăcini de pe vremea lui Alexandru Marghiloman (bunicul, George, căzut cu avionul, la datorie, pe 23 august 1943 pe aerodromul din Tecuci, iar tatăl, Mihai Vasilescu, fost comandant al Aeroportului Internaţional Otopeni), Alfred Vasilescu a fost, succesiv, navigator cu dirijarea radar (controlor de trafic aerian) în Punctul de Comandă al Bazei aeriene de la Boboc, ofiţer de relaţii pu­blice al Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene (SAFA), şef al structurii de Cooperare Civili-Militari (CIMIC) la Comandamentul Operaţional Întrunit (actuala Divizie 2 Infanterie ,,Getica”) şi a urcat treptele ierarhiei militare, devenind şeful structurii de operaţii psihologice (PSYOPS), informaţionale (INFOOPS) şi CIMIC din subordinea Statului Major General, responsabilă de misiunile forţelor româneşti ce acţionează în afara teritoriului naţional, poziţie de unde a trecut în rezervă, în anul 2016.

Este considerat unul dintre cei mai buni experţi militari români în domeniul operaţiilor psihologice şi informaţionale, războiului hibrid, comunicării strategice (STRATCOM), operaţiilor media (MEDIAOPS) şi evaluării forţelor dislocabile în teatrele de operaţii. A conferenţiat ca invitat la Universitatea ­Naţio­nală de Apărare (UNAp) şi SAFA, precum şi la numeroase simpozioane şi conferinţe internaţionale pe teme de geopolitică, ştiinţă militară şi artă operativă.

Este autor a numeroase doctrine, manuale, studii de stat major, cărţi de specialitate şi a mai mult de 45 de articole apărute în publicaţii de prestigiu, tratând teme complexe, de la geostrategie la etică, management şi cultură organizaţională. A absolvit şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie ,,Aurel Vlaicu” (1990), Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi (2000, cu o lucrare de licenţă ­des­pre Utopianism), are două masterate obţinute la SNSPA Bucureşti, unul în Comunicare şi Relaţii Publice (2002), iar celălalt în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (2005) şi un doctorat în Securitate ­Naţio­nală la UNAp (2012) cu o teză apreciată cu Magna cum Laude, despre ,,Emergenţa agresiunilor nonconvenţionale şi influenţa lor asupra politicilor de securitate”.

A urmat diferite cursuri de specializare: NATO Senior Executive Master (la Centrul de Studii NATO din Bucureşti), operaţii multinaţionale întrunite (UNAp), logistică strategică (Salzburg, Austria), NATO CIMIC (Ankara, Turcia). Este veteran din teatrele de operaţii din Kosovo (2006, unde a ocupat funcţia de adjunct al şefului operaţiilor informaţionale ale Alianţei) şi Afganistan (2014, în echipa de legătură a şefului SMG pentru Operaţia NATO Enduring Freedom). A parti­cipat la misiuni militare ale Armatei României, în Bosnia-Herţegovina, Serbia, Bulgaria, Italia şi Danemarca.

În ultimii 15 ani, a fost în echipa de comandă la aproape toate exerciţiile militare internaţionale planificate şi conduse de România. A fost distins cu Emblema de Onoare a Statului Major General, cu titlul de Omul Anului 2010, precum şi cu însemne onorifice acordate de generali comandanţi din SUA, Germania, Franţa şi Italia. 
Citește mai mult: opiniabuzau.ro 

 




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%