,,Poliţiştii răi” l-au lăsat pe vitezomanul Mocanu fără permis şi în Giurgiu

Octombrie 31 07:02 2019 by opiniabuzau

Deputatul ALDE Adrian Mocanu şi-a recuperat luni permisul de condu­cere. Cel puţin pentru o perioadă. El a contestat în instanţă cele două sancţiuni contravenţionale prin care i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, după ce, în urmă cu aproape două săptămâni, a fost de două ori surprins de radar, la interval scurt de timp, rulând cu peste 100 de km/h în localitate. Adrian Mocanu a depus certificatele de grefă la Poliţie şi astfel i-a fost returnat documentul care îi dă drept de a conduce maşina până când instanţa se va pronunţa definitiv în cazul contestaţiilor.

Amintim că pe 16 octombrie deputatul ALDE Adrian Mocanu s-a ales cu permisul suspendat după ce a fost prins circulând cu viteză excesivă, de două ori în aceeaşi zi. Prima dată a circulat cu viteză peste limita legală într-o localitate din Ilfov, ulterior fiind amendat în Buzău. Deputatul a primit dovezi de circulaţie pentru 15 zile, contravenţiile fiind înre­gistrate în aceeaşi zi. Deputatul buzoian Adrian Mocanu, ales pe listele PMP şi trecut ulterior la ALDE, a fost oprit de poliţişti pe DN2-E85 pe raza localităţii Spătaru, unde conducea cu peste 100 kilometri la oră, deşi limita maximă de viteză este de 50 de kilometri la oră.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%