„Podul de la Vadu Pașii, în pericol de a se prăbuși. Trebuie intervenit urgent!”

Aprilie 4 22:02 2018 by buzoieniiro

„Nu e de joacă. Trebuie luate urgent măsuri. Podul rutier de la Vadu Pașii e în pericol să se prăbușească. Sunt afectate picioarele doi și trei ale podului. Dacă se va prăbuși podul rutier, va fi afectat și cel feroviar. Vom fi nevoiți să închidem circulația trenurilor pe el. Vă dați seama ce ar însemna să nu se mai circule feroviar pe relația București – Suceava ? Picioarele podului feroviar deocamdată nu sunt afectate, sunt ceva pagube doar la gabioanele de protecție a uneia dintre pile”, a spus Ovidiu Păscălin – CFR Infrastructură, sucursala Galați.

Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău, consideră că declarația reprezentantului CFR e una exagerată.

„Eu nu cred că e chiar așa. Apa deja s-a retras, a ajuns la un nivel normal. Joi se va merge la fața locului cu un specialist în domeniu, dar și cu oameni de la noi de la CJ de la Direcția Tehnică pentru o evaluarea minuțioasă. Din informațiile mele în curând se vor relua lucrările pentru refacerea noului pod, în câteva zile se va intra în normal. Va trebui însă, suplimentar să reparăm și pragul de fund”, a spus azi, Emanoil Neagu.

Din păcate pagubele provocate de creșterea debitului râului Buzău din luna martie au șters cu buretele avansul care se luase în timpul iernii, când vremea excelentă a permis să se lucreze non-stop.

Se estimează că acest episod nedorit va prelungi cu cel puțin două luni termenul pentru finalizarea podului.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%