,,Moșii de Vară”, sărbătoarea în care sunt pomeniți morții. Tradiții și superstiții

Astăzi, în ajunul sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt (Duminica Rusaliilor) sunt orânduiți „Moșii de vară”, sărbatoare dedicată pomenirii generale a morților. Din moși-strămoși, în memoria celor adormiți se dăruiesc ofrande săracilor, deoarece se crede că la sărbătoarea Moşilor rudele răposate aşteaptă să primească ofrande. În același timp, se crede că atunci când familia nu împlinește datina, răposaţii rămân supăraţi. Potrivit tradiției, scrie ampress.ro, atât în mediul rural, cât și în cel urban, în toate zonele geografice ofrandele se împart în mod special oamenilor săraci şi străinilor, în nici un caz nu se dă de pomană rudelor.
De-a lungul timpului, credincioșii trebuie să respecte tradiția care spune că este bine ca mâncarea dată de pomană să fie caldă, deoarece mirosul bucatelor calde îi satură pe cei trecuţi la viaţa veşnică. În multe localităţi din Muntenia, credincioşii împlinesc vechile tradiţii și dau de pomană o mâncare caldă care se numeşte „aburel” sau „aburi”. În acelaşi timp, pomana care se dă pentru sufletele rudelor adormite este pusă în vase noi de lut , cumpărate pentru această ocazie.
Sursa: buzaumedia.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|