Nu pot să nu îi dau dreptate liderului Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, care, într-un moment în care şi-a dat seama că ar fi de bonton să facă puţină opoziţie verbală, a spus că ,,scroafe suite în copac populează administraţia”. Dar, imparţial ca tot românul, nu pot să nu fiu, cel puţin în parte, de acord cu social-democraţii care l-au catalogat drept ,,beţiv” pentru această declaraţie. Chiar dacă aceştia s-au referit la calitatea limbajului, eu spun că, în beţia declaraţiilor de vajnic opozant, lui Orban i-a scăpat un mic amănunt: o scroafă suită în copac era chiar în ograda sa. Şi respectiva poartă un nume: Mara Mareş, cea căreia i se pare că ,,decreţeii” miros a mucegai, dacă nu chiar a hoit. Mai în limbaj Facebook, nu sunt funny.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|