,,Jandarmul de onoare al unităţii“ / Dumitru Ursu, subofiţerul care a dat amenzi de peste 250.000 lei cărăuşilor de lemne • Opinia Buzău

Aprilie 3 21:02 2018 by opiniabuzau

Marţi, 3 aprilie, Jandarmaria buzoiană şi-a sărbătorit ziua printr-o şedinţă festivă prin care a marcat împlinirea a 168 de ani de când Domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica a aprobat Hotărârea Divanului Obştesc, semnând ,,Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“. De atunci s-a stabilit statutul juridic armei Jandarmeriei, i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare, acest act reprezentând documentul oficial de înfiinţare a instituţiei.

La această festivitate, la care au fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţan Adrian Petre, subprefectul Sorin Gheorghe, viceprimarul Ionuţ Apostu şi reprezentanţii instituţiilor subordonate MAI, au fost acordate distincţii pentru rezultate deosebite în activitate. Distincţia ,,Jandarmul de onoare al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău” a fost acordată plutonierului adjutant Dumitru Ursu, şef de post la Beceni. Despre motivele pentru care s-a decis acest lucru a vorbit şeful IJJ Buzău, Virgil Cueru: ,,Conform reglementărilor în materie militară, putem conferi această distincţie, pe de o parte raportându-ne strict la activitatea din anul 2017; ca şi o comparaţie, jumătate din rezultatele pe care noi le avem domeniul infracţiunilor silvice, şi zicem noi că avem câteva rezultate, i se datorează lui. Fie că le-a constatat nemijlocit, fie că a coordonat, în calitate de şef de post, activitatea colegilor. Pe lângă activitatea din 2017, dacă ne raportăm la activitatea din ultimii zece ani, în  care el a fost în Inspectoratul nostru , începând de la reprezentarea în misiune internaţională deosebit de importantă în Afganistan, până la tot ce a însemnat activităţi de căutare, salvare în zona montană, intervenţii în situaţii în care s-a semnalat prezenţa animalelor sălbatice, semnalări care s-au înmulţit pe parcursul anului 2017, toate tipurile de activităţi pe Valea Slănicului, zona Berca până în zona Vipereşti, conform zonei de competenţă , le-a coordonat şi le-a asigurat de cele mai multe ori în teren. Aşa că, din partea noastră, nu numai din partea mea ca  vremelnic comandant, ci şi din partea colegilor, are toată aprecierea”.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%