(FOTO) ÎPS CIPRIAN, slujbă oficiată în biserica ctitorită (1876) de Grigore C. Monteoru

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, i-a vizitat duminică pe credincioșii Parohiei Sărata Monteoru, Protoieria Buzău I. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de cinci preoți și doi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate.În predica rostită, Ierarhul locului a evidențiat învățăturile desprinse din Evanghelia Duminicii a 29-a după Rusalii (Luca 17, 12-19), care ne înfățișează minunea vindecării celor 10 leproși.„Mântuitorul Iisus Hristos, ori de câte ori a intervenit în viața oamenilor bolnavi și neputincioși, a ținut să sublinieze un adevăr extrem de important în actul de vindecare, și anume necesitatea cooperării prin credință a celui bolnav cu Dumnezeu, Doctorul prin excelență al trupurilor și sufletelor noastre. Tocmai de aceea, atunci când bolnavul vindecat Îi mulțumea, Domnul îi răspundea: «Credința ta te-a mântuit» (Luca 17, 19), dându-i de înțeles că, dacă nu ar fi avut credință, nu s-ar fi vindecat. Fără îndoială, credință și speranță în puterea Sa vindecătoare au avut și cei zece leproși, însă Mântuitorul nu i-a lăudat pe toți, ci doar pe samarineanul disprețuit de iudei, care, văzându-se curățit de lepră, a înțeles îndată că numai Dumnezeu putea face o astfel de minune și, pentru aceasta, se cuvenea să-I mulțumească. Astfel, lăsând pentru mai târziu dobândirea certificatului de sănătate de la preoții care, potrivit Legii, urmau să constate vindecarea sa de boală, samarineanul s-a întors din drum pentru a-și exprima recunoștința față de Binefăcătorul său, Domnul Iisus Hristos, în fața Căruia a îngenunchiat și I-a mulțumit cu lacrimi în ochi. Prin urmare, tema centrală a Evangheliei de astăzi, asupra căreia suntem invitați să reflectăm cu mare responsabilitate, este virtutea recunoștinței. Din nefericire, așa cum se spune în popor, «recunoștința este floare rară», iar aceasta se datorează faptului că omul, în general, uită să mulțumească celui ce l-a ajutat în anumite momente dificile din viață și, în primul rând, lui Dumnezeu, Izvorul vieții sale. Noi înșine, după o analiză sinceră și corectă a modului de gândire și de acțiune în împrejurări similare, vom... [Citește articolul integral pe jurnaluldebuzau.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|