(FOTO) Destinație de vacanță! Un tărâm de poveste, unde timpul parcă a stat în loc

Situată în nordul județului, la limita cu județul Vrancea, Valea Salciei, o localitate înzestrată cu peisaje uluitoare, începe, timid, să se dezvolte. În ultimii ani, diverse proiecte au fost implementate în comună, astfel încât Valea Salciei să devină unul dintre locurile incluse pe lista scurtă a turiștilor. Oricine ar ajunge în zonă ar rămâne uimit de peisaje și de ospitalitatea localnicilor, scrie sansanews.ro.
Dacă simți nevoia unei evadări în natură, ai găsit locul potrivit!
Zona nu este încă suficient de bine dezvoltată din punct de vedere turistic, însă potențial are! Pe lângă peisajele unice, obiective care merită văzute sunt destule.
Unul dintre obiectivele principale, purtător viu al tradiţiilor şi obiceiurilor vălenilor, este Muzeul Satului, ce te face să păşeşti în originile pure ale istoriei. Muzeul Satului din comuna Valea Salciei, intitulat şi „Casa Timpului” este cel mai nou muzeu din judeţ, fiind inaugurat în august 2020. Povestea acestui muzeu a pornit de la cele mai modeste forme. O clădire aflată în ruine, ce a fost folosită ca sediu al dispensarului satului, a fost reabilitată iar astăzi găzduieşte bunuri tradiţionale, multe datând din anii 1800. Toate au fost donate de către localnici, tocmai pentru a păstra obiceiurile şi tradiţiile vii.
Un alt obiectiv turistic este „Crucea luminată”, ridicată în anul 2018, în cinstea soldaţilor căzuţi în timpul războaielor mondiale.
De asemenea, biserica “Adormirea Maicii Domnului” ce a fost de curând reabilitată, vă aşteaptă în vizită.
„Valea Salciei , pentru mine, este şi o să rămână unul dintre puţinele locuri de suflet. Şi îmi permit să...
Citește articolul integral pe sansanews.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|